Normă

Normele metodologice din 20 februarie 2002 de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin HG nr. 174/2002

FORMA DIN 28 IULIE 2026EMITENT · Guvernul RomânieiPUBLICAT · 18 martie 2002

Act normativ citat în 3 ghiduri de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.

EXPLICAȚIE EDITORIALĂ · INTERPRETARE

Pe înțeles

Actul este folosit în 3 ghiduri, mai ales despre șomaj și revenirea în activitate și încetarea raportului de muncă. Explicațiile practice sunt în ghidurile de mai jos și nu înlocuiesc textul oficial.

TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ

Consultă versiunea oficială

Textul integral este disponibil la sursa oficială. Alege forma în vigoare la data relevantă pentru situația ta; formele citate pe site sunt mai jos.

VERSIUNI ȘI ACTUALIZĂRI

Formele actului la care trimit ghidurile, cu sursa fiecăreia.

Actul a fost modificat ulterior. Textele citate pe această pagină provin din formele indicate la fiecare extras; pentru situația ta contează forma în vigoare la data relevantă.

FormaStareSursa
Forma din 28 iulie 2026Modificat ulteriorPortalul legislativ ↗

ACTUL ȘI CELELALTE EDIȚII

GHIDURI CARE FOLOSESC ACTUL

TEXTE CITATE

Texte citate în ghiduri 26 EXTRASE

Extrasele exacte din actul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.

  1. art. 3 alin. (5) · forma din 28 iulie 2026

    (5) Termenul de o zi de la data ocupării locului de muncă, prevăzut la art. 10 alin. (3) din lege, se îndeplinește la sfârșitul primei zile lucrătoare, ora 24,00, următoare datei în care s-a ocupat locul de muncă în condițiile legii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. art. 5 lit. a) și b) · forma din 28 iulie 2026

    a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a), b), d), e), g) și i), art. 61 lit. c) și d), art. 65 alin. (1), art. 95 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) încetarea raportului de muncă la inițiativa angajatorului, prin notificare scrisă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. art. 6 alin. (1) · forma din 28 iulie 2026

    (1) În vederea acordării drepturilor ori măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă care se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, veniturile prevăzute la art. 5 pct. IV lit. c), art. 17 alin. (1) lit. f), art. 34 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. b) și art. 66 alin. (1) din lege sunt venituri lunare, care se determină prin raportarea venitului impozabil, certificat de către organele fiscale teritoriale subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la numărul de luni aferente unui an fiscal.
    Textul în documentul-sursă ↗
  4. art. 15 alin. (2) lit. a)–b) · forma din 28 iulie 2026

    a) activitățile economice desfășurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau întreprinderi familiale conform legii; b) exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale;
    Textul în documentul-sursă ↗
  5. art. 15 alin. (3) lit. c) · forma din 28 iulie 2026

    c) persoanele care realizează venituri din investiții, venituri din premii și din jocuri de noroc, venituri din transferul proprietăților imobiliare și venituri din alte surse, definite conform Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare;
    Textul în documentul-sursă ↗
  6. art. 15 alin. (3) lit. g) · forma din 28 iulie 2026

    g) persoanele care realizează venituri incluse în baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă și care se acordă de către angajator sau plătitorul de venit persoanelor prevăzute la art. 19 din lege, ulterior încetării contractului individual de muncă, contractului de muncă temporară, raportului de serviciu, mandatului pentru care au fost numite sau alese, contractului de management sau contractului de mandat, conform prevederilor legale, cu excepția veniturilor din salarii și asimilate salariilor stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești rămase definitive și executorii.
    Textul în documentul-sursă ↗
  7. art. 15 alin. (3), partea introductivă · forma din 28 iulie 2026

    (3) Se consideră că nu realizează venituri, potrivit prevederilor art. 5 pct. IV lit. c), art. 17 alin. (1) lit. f), art. 34 alin. (1) lit. b) și alin. (3) lit. b) și art. 66 alin. (1) din lege:
    Textul în documentul-sursă ↗
  8. art. 18 alin. (1) · forma din 28 iulie 2026

    (1) În vederea certificării stagiului minim de cotizare prevăzut la art. 34 alin. (1) lit. a) din lege și a stabilirii dreptului la indemnizație de șomaj, angajatorii au obligația de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverință din care să rezulte baza lunară de calcul al indemnizației de șomaj stabilită potrivit art. 39 alin. (2^1) din lege și baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă stabilită potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare lună din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, în care s-a realizat stagiul de cotizare și pentru care s-a datorat conform prevederilor legale, la bugetul de stat, contribuția asiguratorie pentru muncă, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 26.
    Textul în documentul-sursă ↗
  9. art. 18 alin. (3) · forma din 28 iulie 2026

    (3) Adeverința prevăzută la alin. (1) va conține și date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu ori raporturile juridice prevăzute la art. 17 alin. (1) din lege au fost suspendate, precum și data și motivul încetării acestora. Datele privind raporturile de muncă sau de serviciu se verifică și se certifică de agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe baza înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă, pentru perioadele până la data de 31 decembrie 2010, și în situația raporturilor de muncă pe baza informațiilor care se pun la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă prin sistemul informatic al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de către Inspecția Muncii, pentru perioade ulterioare datei de 31 decembrie 2010.
    Textul în documentul-sursă ↗
  10. art. 18 alin. (3) · forma din 28 iulie 2026

    (3) Adeverința prevăzută la alin. (1) va conține și date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu ori raporturile juridice prevăzute la art. 17 alin. (1) din lege au fost suspendate, precum și data și motivul încetării acestora. Datele privind raporturile de muncă sau de serviciu se verifică și se certifică de agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe baza înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă, pentru perioadele până la data de 31 decembrie 2010, și în situația raporturilor de muncă pe baza informațiilor care se pun la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă prin sistemul informatic al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de către Inspecția Muncii, pentru perioade ulterioare datei de 31 decembrie 2010.
    Textul în documentul-sursă ↗
  11. art. 18 alin. (6) · forma din 28 iulie 2026

    (6) În situația în care sunt identificate neconcordanțe între conținutul adeverinței și informațiile din cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (4) depuse de angajator sau plătitorul de venit ori persoana prevăzută la art. 19 lit. i) din lege și/sau înscrisurile efectuate în carnetul de muncă până la data de 31 decembrie 2010 ori se constată că angajatorul sau plătitorul de venit ori persoana prevăzută la art. 19 lit. i) din lege nu a depus potrivit prevederilor legale declarația lunară, agențiile pentru ocuparea forței de muncă solicită în scris acestora corectarea respectivelor documente și depunerea lor la agenția pentru ocuparea forței de muncă în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, cu excepția declarației lunare care se depune potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
    Textul în documentul-sursă ↗
  12. art. 18 alin. (7) · forma din 28 iulie 2026

    (7) Neeliberarea de către angajator sau plătitorul de venit prevăzut la alin. (2) a adeverinței prevăzute la alin. (1) constituie contravenție, potrivit art. 113 lit. j) din lege și se sancționează cu amenda prevăzută la art. 114 alin. (1) lit. a) din lege de către organele de control măsuri active ale structurilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă care au competența constatării și sancționării celorlalte contravenții prevăzute de lege.
    Textul în documentul-sursă ↗
  13. art. 19 alin. (8) · forma din 28 iulie 2026

    (8) Prin excepție, în situația persoanelor prevăzute la art. 19 din lege care au fost asigurate obligatoriu prin efectul legii, certificarea stagiului minim de cotizare prevăzut la art. 34 alin. (1) lit. a) din lege se face pe baza informațiilor din cuprinsul declarațiilor de natura celor prevăzute la alin. (2) în cazul în care se constată că angajatorul și-a suspendat/încetat activitatea.
    Textul în documentul-sursă ↗
  14. art. 19^1 alin. (1) și (1^1) · forma din 28 iulie 2026

    (1) Veniturile care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj prevăzute la art. 39 alin. (2^1) din lege sunt veniturile care constituie baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă. (1^1) Baza de calcul al indemnizației de șomaj și baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă, pentru fiecare lună din ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, sunt cele din cuprinsul declarației lunare privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzută la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, depusă potrivit prevederilor legale și pusă la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, pe cale electronică, din sistemul informatic al Ministerului Finanțelor Publice.
    Textul în documentul-sursă ↗
  15. art. 20 · forma din 28 iulie 2026

    Prin a căuta activ un loc de muncă, potrivit art. 41 alin. (1) lit. d) din lege, se înțelege a dovedi că persoana s-a prezentat pentru a solicita un loc de muncă la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București la care se află în evidență, în afara datei programării lunare, sau la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditați în condițiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  16. art. 20^1 alin. (1)–(3) · forma din 28 iulie 2026

    (1) Obligația prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. e) din lege se consideră îndeplinită în situația în care înștiințarea în scris cu privire la apariția stării de incapacitate temporară de muncă în cazul persoanei beneficiare de indemnizație de șomaj se realizează prin transmiterea, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical, a unei declarații pe propria răspundere din care să rezulte seria și numărul certificatului de concediu medical, data acordării acestuia, numele medicului prescriptor și unitatea în care funcționează acesta, datele de identificare ale persoanei căreia i s-a eliberat certificatul de concediu medical și adresa la care aceasta persoană va locui pe perioada valabilității concediului medical. (2) Declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) se poate transmite prin una dintre următoarele modalități de comunicare: fax, poștă, e-mail sau prin depunerea acesteia la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde este înregistrată persoana beneficiară de indemnizație de șomaj, în numele acestei persoane, de către un membru de familie sau, după caz, de către o altă persoană. (3) Termenul de 24 de ore de la data acordării concediului medical prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. e) din lege și la alin. (1) din prezentul articol se îndeplinește la sfârșitul zilei următoare datei în care s-a acordat concediul medical, în situația în care aceasta nu este declarată zi nelucrătoare, sau în prima zi lucrătoare, în situația în care acordarea concediului medical s-a realizat în zilele declarate nelucrătoare, sau la împlinirea termenului.
    Textul în documentul-sursă ↗
  17. art. 25 · forma din 28 iulie 2026

    Prin refuz nejustificat, prevăzut la art. 44 lit. d) și e) din lege, se înțelege situația în care beneficiarul indemnizației de șomaj nu acceptă soluțiile legate de încadrarea în muncă sau, după caz, calificarea ori recalificarea sa, oferite pe baza consilierii sau medierii, precum și situația în care nu a prezentat dovada prevăzută la art. 41 alin. (1^2) din lege.
    Textul în documentul-sursă ↗
  18. art. 27 alin. (1)–(3) · forma din 28 iulie 2026

    (1) Măsura suspendării plății indemnizației de șomaj, prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) din lege, pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. a) din lege, se revoca în situația în care beneficiarul probează cu acte justificative că nu și-a îndeplinit aceasta obligație din motive neimputabile lui. (2) Se considera motive neimputabile beneficiarului următoarele situații: a) nașterea unui copil; b) căsătorie; c) îmbolnăvire; d) decesul soțului, soției sau al rudelor până la gradul al doilea inclusiv; e) forță majoră. (3) Beneficiarul trebuie să prezinte actele justificative prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. a) din lege.
    Textul în documentul-sursă ↗
  19. art. 40 alin. (1), partea introductivă · forma din 28 iulie 2026

    (1) Drepturile prevăzute la art. 72 din lege se acordă numai dacă persoanele îndreptățite vor depune la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București, unde se află în evidență, în termen de maximum 60 de zile de la data încetării dreptului la indemnizație de șomaj ca urmare a angajării, următoarele documente:
    Textul în documentul-sursă ↗
  20. art. 40 alin. (1^1) · forma din 28 iulie 2026

    (1^1) Documentele prevăzute la alin. (1) se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail. În cazul în care persoanele optează pentru transmiterea documentelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail, documentele se transmit și se acceptă în copie certificată pentru conformitate cu originalul, de către persoana solicitantă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  21. art. 40 alin. (1^2) · forma din 28 iulie 2026

    (1^2) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la alin. (1^1), nu sunt lizibile sau persoana nu a transmis toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București solicită persoanei redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.
    Textul în documentul-sursă ↗
  22. art. 40 alin. (1^3) · forma din 28 iulie 2026

    (1^3) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de sumele reprezentând completarea veniturilor potrivit art. 72 din lege.
    Textul în documentul-sursă ↗
  23. art. 40 alin. (1^4) · forma din 28 iulie 2026

    (1^4) În situația în care persoana nu redepune documentele care nu sunt lizibile sau nu transmite documentele care lipsesc în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (1^2), aceasta poate solicita acordarea drepturilor prevăzute la art. 72 din lege prin depunerea unei noi cereri însoțite de toate documentele prevăzute la alin. (1), în termenul de decădere din drepturi de 60 de zile prevăzut la alin. (1).
    Textul în documentul-sursă ↗
  24. art. 41 alin. (1)–(2) · forma din 28 iulie 2026

    (1) Beneficiarul drepturilor prevăzute la art. 72 din lege va depune lunar, până la data de 15 a fiecărei luni pentru luna expirată, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeana sau a municipiului București unde se afla în evidenta dovada emisă de angajator din care să reiasă că a fost încadrat în muncă. (2) În situația în care beneficiarul nu prezintă în termenul prevăzut la alin. (1) dovada încadrării în muncă, plata drepturilor prevăzute la art. 72 din lege se va face o data cu achitarea indemnizațiilor de șomaj cuvenite șomerilor pentru luna în care beneficiarul a prezentat dovada.
    Textul în documentul-sursă ↗
  25. anexa nr. 26, secțiunea B.1, antetul tabelului · forma din 28 iulie 2026

    Nr. crt. Luna și anul Baza de calcul Contribuție asigurătorie pentru muncă (BC) Baza de calcul al indemnizației de șomaj (BCIS) Numărul de înregistrare a declarației lunare validate Natura veniturilor din care este constituită baza de calcul al indemnizației de șomaj
    Textul în documentul-sursă ↗
  26. anexa nr. 26, secțiunea B.1, NOTĂ, prima liniuță · forma din 28 iulie 2026

    Se completează descrescător pentru maximum 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare și pentru care angajatorul are obligația de a vira în contul bugetului de stat sumele reprezentând contribuția asigurătorie pentru muncă prevăzute de lege, începând cu luna încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ori a raporturilor juridice în temeiul cărora persoana este asigurată obligatoriu în sistemul asigurărilor pentru șomaj conform art. 19 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care încetarea se realizează cu data de 1 a lunii, se completează descrescător pentru maximum 12 luni începând cu luna anterioară lunii încetării.
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Ghidurile principale, checklisturile și glosarul rămân disponibile și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce s-a întâmplat.
  2. Echipa DreptulMuncii.org citește mesajul și alege un avocat colaborator potrivit cazului tău.
  3. Avocatul te contactează în cel mult 2 zile lucrătoare. Prima consultație este gratuită și nu te obligă la nimic. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Site-ul nu primește comision. Dacă vrei să continui după prima consultație, onorariul îl stabilești direct cu avocatul.

Scrie pe scurt ce s-a întâmplat și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision