PROBLEMA JURIDICĂ
Care este instanța competentă material să soluționeze cererile de reparare a prejudiciilor, restabilire a situației anterioare ori anulare a situației create prin discriminare, formulate în temeiul art. 27 alin. (1) OG nr. 137/2000?
Faptele relevante
Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov a sesizat interpretările neunitare privind competența materială. Divergența privea în special acțiuni referitoare la discriminarea salarială în sectorul public, raporturi de serviciu și acte ori proceduri administrative. Au fost analizate și exemple din alte domenii ale vieții sociale. ÎCCJ nu a judecat situația unui anumit candidat sau angajat, ci problema de competență comună practicii divergente (par. 1–3, 14–17).
Soluția
ÎCCJ a stabilit că instanța competentă este judecătoria sau tribunalul, ca instanțe de drept civil, în funcție de obiectul cererii și valoarea acesteia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în raporturi guvernate de legi speciale, iar protecția drepturilor se realizează în fața unor jurisdicții speciale. Aceste cereri rămân în competența instanțelor stabilite prin legile speciale. Dezlegarea este obligatorie (dispozitiv).
Motivarea, pe scurt
Art. 27 alin. (1) consacră accesul la instanță pentru repararea discriminării și nu instituie el însuși o regulă universală de competență. Invocarea discriminării nu schimbă natura raportului juridic și nu înlătură normele speciale care îi asigură protecția judiciară. Când nu intervine o jurisdicție specială, se aplică regulile civile de competență în raport cu obiectul și valoarea cererii. ÎCCJ separă astfel existența căii judiciare de stabilirea concretă a instanței competente (par. 25–29, 31–45).
Ce putem învăța și ce limite are
Susține păstrarea jurisdicției muncii când se solicită anularea sancțiunii reclamate ca discriminatorie.
Nu stabilește existența discriminării într-un caz individual și nu fixează despăgubiri.
Nu soluționează în mod individual toate ipotezele de recrutare și nu permite alegerea instanței numai după eticheta de discriminare.
Nu înlocuiește verificarea normelor speciale aplicabile raportului juridic și nu prelungește termenele speciale de contestare a actelor de muncă.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
paragraful 31
31. Ori de câte ori, însă, actul sau faptul discriminatoriu a cărui sancţionare se urmăreşte intră în sfera ori a fost săvârşit în raporturile juridice care aparţin altor domenii/ramuri ale dreptului - dreptul muncii şi asigurărilor sociale ori dreptului administrativ, dreptul concurenţei etc. - şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în condiţiile unor legi speciale, în faţa unor jurisdicţii speciale, angajarea răspunderii civile (lato sensu) pentru actele/faptele acuzate drept discriminatorii va avea loc, în virtutea principiului de drept specialia generalibus derogant, chiar pe calea respectivelor legi speciale, aşadar în condiţiile acestora şi în faţa jurisdicţiilor speciale, aceasta însemnând inclusiv în faţa unor instanţe cu competenţă materială specială, derogatorie de la dreptul comun.
Textul în documentul-sursă ↗par. 37–39
Rolul reglementării cuprinse în art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost acela de a asigura întotdeauna existenţa unei căi în justiţie pentru reclamarea cazurilor de discriminare. Dacă o astfel de cale există deja la nivelul legii speciale care reglementează relaţiile sociale aparţinând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, legea specială se va aplica cu întâietate, sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă cărora va fi supusă acţiunea, cât şi în ceea ce priveşte instanţa competentă.38. Este - în analiza jurisprudenţială rezumată anterior - chiar cazul acţiunilor prin care s-a urmărit sancţionarea discriminării salariale din raporturile de muncă ori cele de serviciu ale funcţionarilor publici, ca şi al acţiunilor de contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea actului administrativ pretins discriminatoriu, cazuri în care competenţa de soluţionare nu poate fi a altei instanţe decât a celei specifice jurisdicţiei muncii ori celei de contencios administrativ, după caz.39. Chiar în condiţiile în care recunoaşterea unor drepturi salariale mai largi decât cele deja acordate ori anularea actului administrativ vătămător au fost justificate exclusiv pe argumente de discriminare, litigiile deduse judecăţii şi-au păstrat natura lor proprie, a conflictului de muncă, respectiv de drept administrativ, principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse fiind unul de ordin constituţional, aşadar valabil şi general aplicabil în orice domeniu al vieţii sociale, indiferent de raportul de drept analizat, fără a-i schimba natura juridică a acestuia.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 37
37. Rolul reglementării cuprinse în art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a fost acela de a asigura întotdeauna existenţa unei căi în justiţie pentru reclamarea cazurilor de discriminare. Dacă o astfel de cale există deja la nivelul legii speciale care reglementează relaţiile sociale aparţinând altor ramuri ori domenii ale dreptului în contextul cărora s-a manifestat comportamentul discriminatoriu, legea specială se va aplica cu întâietate, sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă cărora va fi supusă acţiunea, cât şi în ceea ce priveşte instanţa competentă.
Textul în documentul-sursă ↗paragraful 39
39. Chiar în condiţiile în care recunoaşterea unor drepturi salariale mai largi decât cele deja acordate ori anularea actului administrativ vătămător au fost justificate exclusiv pe argumente de discriminare, litigiile deduse judecăţii şi-au păstrat natura lor proprie, a conflictului de muncă, respectiv de drept administrativ, principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse fiind unul de ordin constituţional, aşadar valabil şi general aplicabil în orice domeniu al vieţii sociale, indiferent de raportul de drept analizat, fără a-i schimba natura juridică a acestuia.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.