PROBLEMA JURIDICĂ
Concediul de risc maternal definit de art. 2 lit. h) din OUG nr. 96/2003 constituie o cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă și se încadrează la art. 50 lit. b) sau lit. i) din Codul muncii? Problema rezultă din sesizare, par. 4 și 6–9; soluția privind temeiul este explicată la par. 54 și stabilită în dispozitiv.
Faptele relevante
O salariată, medic rezident, a cerut recunoașterea și încadrarea ca medic specialist, recalcularea drepturilor salariale și plata diferențelor. În subsidiar, a cerut diferența dintre indemnizația de creștere a copilului primită și cea pe care susținea că ar fi primit-o după încadrarea ca specialist. În perioada relevantă beneficiase de concediu de risc maternal, urmat de concediu pentru sarcină și lăuzie și de concediu pentru creșterea copilului. Acestea sunt împrejurările litigiului individual descrise de ÎCCJ, fără a presupune că au fost admise pretențiile salariatei. (Pct. III, par. 10 și 12–14.)
Tribunalul a respins acțiunea prin Sentința civilă nr. 1.088 din 25 aprilie 2024. ÎCCJ redă raționamentul primei instanțe despre suspendarea contractului și consecințele acesteia asupra cererilor de modificare a încadrării și de plată. Salariata a declarat apel și a solicitat sesizarea ÎCCJ, iar judecarea apelului a fost suspendată la 25 septembrie 2024. Aceste mențiuni descriu parcursul procesual; nu confirmă rezultatul definitiv al apelului. (Pct. III, par. 11 și 15–18.)
Soluția
ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea art. 2 lit. h) din OUG nr. 96/2003, concediul de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii. Dispozitivul declară dezlegarea obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Soluția pronunțată privește această chestiune de drept; dispozitivul nu acordă salariatei încadrarea ori diferențele solicitate în apel. (Dispozitiv.)
Motivarea, pe scurt
ÎCCJ pornește de la scopul concediului: protejarea sănătății și securității salariatei, a fătului ori a copilului în condițiile limitative ale legii, după ce celelalte măsuri de protecție s-au dovedit ineficiente. În această perioadă nu se prestează activitatea care prezintă riscul, iar salariata primește indemnizația legală. (Par. 47.)
Instanța exclude art. 50 lit. i), deoarece acest temei ar necesita o dispoziție legală expresă de suspendare pentru situația analizată. Explicația privește alegerea temeiului juridic și nu înlătură existența suspendării. (Par. 54.)
În cazurile reglementate de art. 50, efectul suspendării rezultă din lege, chiar dacă sunt necesare acte inițiate de una dintre părți. Dacă sunt îndeplinite condițiile OUG nr. 96/2003, angajatorul trebuie să recunoască efectele concediului de risc maternal. (Par. 56 și 60.)
Art. 50 lit. b) nu restrânge incapacitatea temporară de muncă la boala obișnuită ori accidentele din afara muncii. ÎCCJ reține rațiunea comună a imposibilității de a presta activitatea din motive medicale neimputabile și necesitatea protecției maternității, concluzionând că riscul maternal intră în acest caz de suspendare de drept. Aceste considerente explică dezlegarea și păstrează relevanța condițiilor speciale de acordare a concediului. (Par. 66–69.)
Ce putem învăța și ce limite are
Nu conferă angajatorului o putere discreționară de a accepta ori refuza aceste efecte. (Par. 56 și 60; dispozitiv.)
Caracterul obligatoriu al interpretării este expres în dispozitiv.
ÎCCJ dezleagă natura suspendării și temeiul ei. Nu soluționează prin acest dispozitiv pretențiile individuale de încadrare, salariu sau indemnizație și nu permite prezentarea salariatei ori angajatorului drept câștigător definitiv al litigiului.
Decizia nu constată riscurile unui anumit loc de muncă dintr-o firmă cu mai puțin de cinci salariați. Concluzia privind lipsa unei excepții pentru asemenea angajatori trebuie susținută prin normele de evaluare și supraveghere medicală aplicabile.
Recunoașterea efectelor concediului presupune îndeplinirea condițiilor legale. Hotărârea nu înlocuiește evaluarea riscurilor, măsurile de protecție ori documentele medicale și nu verifică formularul sau procedura dintr-o versiune ulterioară a normelor de aplicare.
Nu se deduce existența unei practici judiciare uniforme din această singură decizie. Relevanța sa pentru articol rezultă din caracterul obligatoriu al dezlegării, confirmat în dispozitiv.
Părțile sunt prezentate fără a reidentifica salariata anonimizată.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 8 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. III, par. 10–18
10. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10 octombrie 2023 cu nr. 2.103/112/2023 reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare și a solicitat, în principal, să fie obligat pârâtul la recunoașterea calității de medic specialist cardiolog și emiterea deciziei de încadrare, începând cu 11 ianuarie 2023, și recalcularea tuturor drepturilor salariale în raport cu această calitate, cu plata diferențelor aferente, iar, în subsidiar, la plata diferenței dintre indemnizația de creștere a copilului pe care o primește în prezent și indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi primit-o dacă pârâtul i-ar fi recunoscut calitatea de medic specialist cardiolog. 11. Prin Sentința civilă nr. 1.088 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția tardivității invocată de reclamantă, excepțiile lipsei de obiect al cererii și inadmisibilității invocate de pârât și a fost respinsă acțiunea. 12. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este angajata unității pârâte pe postul de medic rezident - specializarea cardiologie din 1 ianuarie 2016, potrivit contractului individual de muncă. 13. La 1 februarie 2023 i s-a eliberat certificatul de medic specialist, pe care l-a atașat la cererea din 27 februarie 2023 pentru încadrarea pe postul de medic specialist. Începând cu 23 ianuarie 2023 și până la 21 mai 2023, reclamanta a beneficiat de concediu medical de risc maternal. 14. S-a mai reținut că, în perioada 22 mai-31 august 2023, angajata a beneficiat de concediu medical pentru sarcină și lăuzie, cauză de suspendare de drept a contractului de muncă prevăzută de art. 50 din Codul muncii, iar începând cu 25 septembrie 2023 i s-a aprobat concediul de creștere copil și s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe perioada 25 septembrie 2023-21 iulie 2025 prin decizie emisă de pârâtul-angajator. 15. Redând dispozițiile art. 49 alin. (1), (2) și (6) și art. 50 din Codul muncii și ale art. 2 lit. h) și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, instanța de fond a arătat că a intervenit o suspendare a contractului individual de muncă, în sensul că reclamanta nu a prestat munca potrivit clauzelor contractuale, ceea ce avut ca efect și suspendarea plății drepturilor de natură salarială de către angajator, reclamanta beneficiind de indemnizație aferentă concediului de risc maternal. Acest tip de concediu este o varietate a unui concediu pentru incapacitate temporară de muncă, fiind determinat de situația medicală a salariatei, caz în care operează o suspendare de drept a contractului individual de muncă, potrivit art. 50 din Codul muncii. 16. Așa fiind, s-a arătat că au operat suspendarea de drept a contractului individual de muncă, precum și suspendarea tuturor termenelor care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă. De aceea, pârâtul-angajator nu putea emite și nici nu poate fi obligat de tribunal să emită o decizie de modificare a contractului individual de muncă în sensul urmărit de reclamantă, prin care să i se schimbe postul din medic rezident în cel de medic specialist cardiolog și nici să i se majoreze drepturile salariale începând cu 11 ianuarie 2023, situație în care nu pot fi admise nici pretențiile subsecvente privind recalcularea tuturor drepturilor salariale ale reclamantei în raport cu această calitate și plata diferențelor aferente. 17. De asemenea, nu pot fi admise nici pretențiile formulate în subsidiar, prin care reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței dintre indemnizația de creștere copil pe care o primește în prezent și indemnizația de creștere copil pe care ar fi primit-o dacă pârâtul i-ar fi recunoscut calitatea de medic specialist cardiolog, fiindcă nu se putea reține că pârâtul-angajator, în mod culpabil, nu și-ar fi îndeplinit vreo obligație legală sau contractuală ce-i revenea pe perioada în care raporturile de muncă dintre părți au fost suspendate în mod efectiv, în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu medical de risc maternal. 18. Prin cererea de apel, cu titlu prealabil, apelanta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a instanței supreme, iar în cadrul soluționării apelului, la termenul din 25 septembrie 2024, s-a dispus suspendarea cauzei.
Textul în documentul-sursă ↗pct. V, par. 20
20. Apelanta-reclamantă a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar pe fondul cauzei a arătat că interpretarea instanței de fond este nelegală în raport cu considerarea concediului de risc maternal drept o cauză de suspendare de drept a contractului de muncă în temeiul art. 50 lit. i) din Codul muncii, deoarece niciun text legal nu califică concediul de risc maternal drept un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă.
Textul în documentul-sursă ↗par. 47
47. În concluzie, conform dispozițiilor legale incidente, concediul de risc maternal este o formă de concediu medical ce se acordă pentru protecția sănătății și securității mamei și a fătului, respectiv copilului, în condiții limitativ prevăzute de lege, doar dacă celelalte măsuri de protecție s-au dovedit ineficiente. Pe durata acestuia, salariatele nu își desfășoară activitatea pentru că aceasta ar reprezenta un risc și primesc o indemnizație de risc maternal ce se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Textul în documentul-sursă ↗par. 54
54. Astfel, se constată că în cauză nu este incident cazul de suspendare a contractului de muncă prevăzut de art. 50 lit. i) din Codul muncii, deoarece această situație presupune ca suspendarea contractului de muncă să aibă ca temei de drept dispoziții exprese ale unui act normativ în vigoare la data apariției cauzei de suspendare. Conținutul actelor normative incidente în materie nu cuprinde nicio prevedere legală în acest sens cu privire la perioada concediului de risc maternal.
Textul în documentul-sursă ↗par. 56
56. Cu prioritate, trebuie subliniat că, în cazurile prevăzute de art. 50 din Codul muncii, suspendarea de drept intervine în virtutea legii, și nu din voința vreuneia dintre părțile contractante. Este adevărat că intervenirea suspendării de drept presupune în multe cazuri și îndeplinirea unor acte din inițiativa angajatului sau angajatorului, dar voința acestora nu este prin ea însăși generatoare a efectului de suspendare, acesta producându-se în baza legii.
Textul în documentul-sursă ↗par. 60
60. În consecință, acordarea concediului de risc maternal este un drept al salariatelor aflate în situațiile menționate, iar, dacă sunt întrunite condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, angajatorul este obligat să recunoască efectele acestuia pe durata stabilită de medicul specialist de maximum 120 de zile. În această perioadă, salariata nu va desfășura activitatea cu risc și nu va încasa salariu, primind în schimb o indemnizație din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale. De altfel, reclamanta din litigiul care a generat această întrebare a beneficiat de aceste drepturi, aspect necontestat în cauză.
Textul în documentul-sursă ↗par. 66–69
66. În fața acestei situații de neclaritate vădită a normei, pentru a da aceeași eficiență juridică unor situații de fapt identice, în esență, în conținut, se apreciază că, potrivit regulii de interpretare ubi eadem est ratio, idem jus, se impune adoptarea sensului literal atunci când vorbim de concediu pentru incapacitate temporară de muncă ca un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii. Conținutul acestei norme nu permite concluzia restrângerii cauzei incapacității temporare de muncă la ipoteza bolii obișnuite sau a accidentelor în afara muncii, pentru care art. 2 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, prevede în mod expres „concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă“. 67. În consecință, întrucât atât riscul maternal, cât și perioada de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli au drept premisă aceeași situație, imposibilitatea prestării activității din motive medicale neimputabile, și generează, deopotrivă, în persoana angajaților asigurați dreptul la concediul medical și la o indemnizație specifică, vor trebui privite deopotrivă drept caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în considerarea aceleiași reglementări, art. 50 lit. b) din Codul muncii. 68. Orice altă interpretare ar fi de natură a prejudicia chiar interesul superior al protecției maternității la locurile de muncă, care a constituit rațiunea instituirii drepturilor specifice în favoarea angajatelor asigurate aflate în situația de risc maternal, întrucât acestea nu pot fi acordate simultan cu menținerea tuturor efectelor contractului individual de muncă și s-ar crea acestei categorii de angajate un grad de protecție inferior celor aflate în imposibilitatea prestării muncii din cauza altor boli. 69. Față de aceste considerente, perioada concediului de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii, reprezentând o formă de incapacitate temporară de muncă ce se produce în absența unei culpe din partea angajatei.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.103/112/2023 și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare, concediul de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.