PROBLEMA JURIDICĂ
Cum se calculează drepturile la concediu anual plătit atunci când timpul de lucru crește și dacă principiile de calcul diferă între stabilirea soldului în timpul contractului și compensarea la încetarea raportului de muncă?
Faptele relevante
O salariată lucra în baza unui contract care prevedea variația orelor și a zilelor de muncă de la o săptămână la alta, iar remunerația săptămânală depindea de activitatea prestată.
La solicitarea unei săptămâni de concediu, angajatorul a considerat că dreptul anual fusese epuizat prin zilele deja efectuate într-o perioadă în care salariata lucra o zi pe săptămână. Echivalarea acelor zile cu șapte săptămâni de concediu făcea parte din explicația angajatorului pentru refuz și trebuie distinsă de soluția dată ulterior de Curte.
Soluția
Curtea a decis că, la creșterea numărului de ore de lucru, dreptul Uniunii nu obligă statele membre să prevadă recalcularea retroactivă, potrivit noului ritm, a concediului deja dobândit și de care lucrătorul a beneficiat eventual. Un calcul nou trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut.
Calculul drepturilor la concediu se face după aceleași principii atât pentru stabilirea soldului pe durata raportului de muncă, cât și pentru stabilirea drepturilor aferente concediului neefectuat la încetarea acestuia. Aceasta nu echivalează cu stabilirea unei sume concrete în litigiul național.
Motivarea, pe scurt
Drepturile la concediu se constituie în raport cu ritmul de lucru prevăzut în contract. Calculul minimului european poate utiliza zile, ore sau fracțiuni ale acestora, în raport cu unitățile de muncă relevante.
Perioadele în care salariatul a lucrat potrivit unor ritmuri diferite trebuie distinse și calculate separat. O reducere ulterioară a timpului de lucru, prin trecerea la fracțiune de normă, nu poate diminua dreptul dobândit anterior în perioada de muncă cu normă întreagă.
În situația analizată de Curte, zilele sau orele de concediu deja folosite peste dreptul constituit în perioada de muncă pe fracțiune de normă trebuie deduse din drepturile nou-constituite pentru perioada cu timp de lucru crescut. Această operațiune se face după separarea perioadelor și a unităților relevante, nu prin atribuirea retrospectivă a noului ritm întregului an.
Reglementările Uniunii instituie protecție minimă și permit statelor membre și partenerilor sociali dispoziții mai favorabile, inclusiv recalculări favorabile lucrătorului.
Stabilirea întinderii dreptului la repaus este autonomă față de calculul indemnizației. Pentru plata concediului trebuie menținută remunerația obișnuită, iar o remunerație alcătuită din mai multe elemente poate necesita o analiză specifică, pe baza unei perioade de referință reprezentative.
Ce putem învăța și ce limite are
Explică de ce schimbările programului în cursul anului cer calcule distincte pe perioade și de ce orele zilnice, zilele de lucru, soldul de repaus și indemnizația trebuie analizate separat. Este relevantă pentru timpul parțial și programele variabile, cu protejarea drepturilor deja dobândite.
Dispozitivul privește schimbarea timpului de lucru și principiile de calcul; nu stabilește o echivalență universală potrivit căreia orice tură de 12 ore ar consuma 1,5 zile din soldul de concediu. O asemenea formulă nu trebuie atribuită hotărârii.
Posibilitatea de a exprima calculul în zile, ore sau fracțiuni nu justifică eliminarea garanțiilor mai favorabile recunoscute prin dreptul național sau prin contract.
Hotărârea nu prescrie o formulă română unică pentru fracțiuni de lună ori o regulă obligatorie de rotunjire. Folosirea ei pentru un exemplu de calcul în România necesită corelarea cu dreptul național aplicabil și precizarea ipotezelor.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 16 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
dispozitiv pct. 1
Clauza 4 alineatul (2) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat la 6 iunie 1997, care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES, astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/23/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998, și articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că, în cazul creșterii numărului de ore de lucru efectuate de un lucrător, statele membre nu au obligația să prevadă ca drepturile la concediu anual plătit deja dobândite și de care s‑a beneficiat eventual să fie recalculate retroactiv în funcție de noul ritm de lucru al respectivului lucrător. Un nou calcul trebuie însă efectuat pentru perioada în care timpul de lucru a crescut.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv pct. 2
Clauza 4 alineatul (2) din acordul‑cadru menționat și articolul 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretate în sensul că calculul drepturilor la concediu anual plătit trebuie efectuat potrivit acelorași principii, indiferent dacă este vorba despre stabilirea indemnizației compensatorii pentru concediul anual plătit neefectuat datorate în cazul în care raportul de muncă încetează sau despre stabilirea soldului drepturilor la concediu anual plătit în cazul menținerii raportului de muncă.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 12
Doamna Greenfield a fost angajată de Care începând cu 15 iunie 2009. Aceasta a lucrat în baza unui contract de muncă în care se prevedea că orele și zilele de muncă variau de la o săptămână la alta. Remunerația datorată pentru fiecare săptămână fluctua în funcție de numărul de zile și de ore de muncă efectuate.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 17
În luna noiembrie a anului 2012, doamna Greenfield a solicitat să beneficieze de o săptămână de concediu plătit. Care a informat‑o că, având în vedere zilele de concediu de care beneficiase între lunile iunie și iulie ale anului 2012, își epuizase dreptul la concediu anual plătit. Dreptul la concediile anuale plătite s‑ar calcula la data la care este efectuat concediul și pe baza ritmului de lucru constatat în cele 12 săptămâni anterioare concediului. Întrucât doamna Greenfield își efectuase concediul într‑un moment în care ritmul ei de lucru era de o zi pe săptămână, aceasta ar fi efectuat echivalentul a 7 săptămâni de concediu plătit și, prin urmare, și‑ar fi epuizat dreptul la concediu anual plătit.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 22
În fața Employment Tribunal Birmingham (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Birmingham), doamna Greenfield a arătat că dreptul național coroborat cu dreptul Uniunii impune ca un concediu deja dobândit și efectuat să fie recalculat retroactiv și ajustat ca urmare a unei creșteri a numărului de ore de lucru, de exemplu, prin trecerea de la munca pe fracțiune de normă la munca cu normă întreagă, astfel încât să fie proporțional cu noul număr de ore de lucru, iar nu cu numărul de ore de lucru efectuate la data la care persoana interesată a beneficiat de concediu.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 23
Care susține că dreptul Uniunii nu prevede această posibilitate de a efectua un nou calcul și că statele membre nu sunt, așadar, obligate să introducă o astfel de ajustare în dreptul național.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 29
În plus, este cert că finalitatea dreptului la concediu anual plătit este de a‑i permite lucrătorului să se odihnească în urma îndeplinirii sarcinilor care îi revin în temeiul contractului său de muncă (Hotărârea KHS, C‑214/10, EU:C:2011:761, punctul 31). Prin urmare, drepturile la concediu anual plătit se constituie și trebuie calculate în raport cu ritmul de lucru prevăzut în contractul de muncă.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 32
În consecință, calculul drepturilor la concediu anual plătit minim trebuie să se efectueze, în sensul Directivei 2003/88, în raport cu zilele, cu orele și/sau cu fracțiunile de zile sau de ore de lucru efectuate și prevăzute în contractul de muncă.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 34
Curtea a statuat de asemenea că o modificare, în special o reducere a timpului de lucru cu ocazia trecerii de la munca cu normă întreagă la munca pe fracțiune de normă, nu poate reduce dreptul la concediu anual pe care lucrătorul l‑a dobândit în perioada de muncă cu normă întreagă (Hotărârea Zentralbetriebsrat der Landeskrankenhäuser Tirols, C‑486/08, EU:C:2010:215, punctul 32, și Ordonanța Brandes, C‑415/12, EU:C:2013:398, punctul 30).
Textul în documentul-sursă ↗punctul 35
În consecință, în ceea ce privește constituirea drepturilor la concediu anual plătit, trebuie să se facă distincție între perioadele în care salariatul lucra în ritmuri de lucru diferite, numărul de unități de repaus anual constituite în raport cu numărul de unități de lucru lucrate trebuind să fie calculat separat pentru fiecare perioadă.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 39
Astfel, după cum reiese din clauza 6 alineatul (1) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă și din articolul 15 din Directiva 2003/88, aceste două acte, care instituie numai o protecție minimă a anumitor drepturi ale lucrătorilor, nu aduc atingere posibilității pe care o au statele membre și partenerii sociali de a aplica sau de a introduce dispoziții mai favorabile lucrătorilor și de a prevedea un asemenea nou calcul al drepturilor la concediu anual plătit.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 42
În ceea ce privește, în al treilea rând, perioada care trebuie să fie vizată de noul calcul al drepturilor la concediu anual plătit, în cazul în care, precum în cauza principală, lucrătorul care și‑a constituit drepturile la concediu anual plătit într‑o perioadă de muncă pe fracțiune de normă crește numărul de ore lucrate și trece la muncă cu normă întreagă, este necesar să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 35 din prezenta hotărâre, numărul de unități de repaus anual constituite în raport cu numărul de unități lucrate trebuie calculat separat pentru fiecare perioadă.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 43
Într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, dreptul Uniunii impune, în consecință, să se efectueze un nou calcul al drepturilor la concediu anual plătit numai în ceea ce privește perioada de lucru în care lucrătorul a crescut numărul orelor sale lucrate. Unitățile de concediu anual plătit deja efectuate în perioada de lucru pe fracțiune de normă și care depășeau drepturile la concediu anual plătit constituite în aceeași perioadă trebuie să fie deduse din drepturile nou‑constituite în perioada de lucru în care lucrătorul a crescut numărul orelor sale lucrate.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 47
Trebuie, în continuare, să se precizeze că calculul drepturilor la concediu anual plătit este autonom în raport cu calculul indemnizației financiare pentru concediul anual plătit neefectuat datorate lucrătorului, întrucât, pentru a putea stabili valoarea acesteia din urmă, trebuie să se calculeze, în prealabil, cuantumul respectivelor drepturi.
Textul în documentul-sursă ↗punctul 50
Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței Curții, expresia „concediu anual plătit”, care figurează la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, înseamnă că, pe durata concediului anual în sensul acestei directive, remunerația trebuie menținută și că, altfel spus, lucrătorul trebuie să primească remunerația obișnuită pentru această perioadă de repaus (Hotărârea Schultz‑Hoff și alții, C‑350/06 și C‑520/06, EU:C:2009:18, punctul 58).
Textul în documentul-sursă ↗punctul 54
Astfel, după cum reiese din jurisprudența Curții, atunci când remunerația este compusă din mai multe elemente, stabilirea remunerației obișnuite necesită o analiză specifică. Într‑o astfel de situație, este de competența instanței naționale să aprecieze, în lumina principiilor care se desprind din jurisprudență, dacă, pe baza unei medii aferente unei perioade de referință considerate ca fiind reprezentativă, metodele de calcul al remunerației obișnuite și al indemnizației financiare pentru concediul anual plătit neefectuat ating obiectivul urmărit la articolul 7 din Directiva 2003/88 (a se vedea în acest sens Hotărârea Lock, C‑539/12, EU:C:2014:351, punctul 34).
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.