PROBLEMA JURIDICĂ
Poate fi exclusă compensarea concediului anual neefectuat la demisia voluntară, pentru motive bugetare sau organizatorice și pentru că lucrătorul nu dovedește imposibilitatea efectuării concediului?
Faptele relevante
BU, angajat municipal între 1992 și 2016, a demisionat pentru pensionare anticipată și a cerut compensarea a 79 de zile de concediu dobândite în perioada 2013-2016.
Soluția
Art. 7 din Directiva 2003/88 și art. 31 alin. (2) din Cartă se opun interdicției naționale descrise, întemeiate pe controlul cheltuielilor și organizarea angajatorului public, care exclude compensația la plecarea voluntară și pune în sarcina lucrătorului dovedirea motivelor independente de voința sa.
Motivarea, pe scurt
Motivul încetării nu exclude prin el însuși compensația. Pierderea dreptului poate fi admisă când lucrătorul s-a abținut deliberat și informat după o posibilitate efectivă; angajatorul trebuie să demonstreze diligența, invitația și informarea precisă și la timp.
Ce putem învăța și ce limite are
Răspunde refuzului compensării concediului invocat numai pentru că plecarea a fost voluntară și explică limitele pierderii zilelor.
Cele 79 de zile reprezintă obiectul pretenției, nu o sumă ori un număr de zile acordate automat de CJUE.
Hotărârea are caracter preliminar.
Concluzia privește concediul anual protejat de dreptul Uniunii; soldul și eventualele zile suplimentare contractuale cer analiză distinctă.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 5 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 8-11
BU a fost angajat de municipalitatea Copertino de la 1 februarie 1992 până la 1 octombrie 2016, în cadrul căreia ocupa un post de Istruttore direttivo (responsabil executiv). Începând cu 1 octombrie 2016, în urma unei demisii voluntare, BU și‑a încetat activitatea pentru a beneficia de pensionarea anticipată. Întrucât considera că avea dreptul la o indemnizație financiară pentru 79 de zile de concediu anual plătit, dobândite în perioada cuprinsă între anul 2013 și anul 2016, BU a sesizat Tribunale di Lecce (Tribunalul din Lecce, Italia), care este instanța de trimitere, cu o cerere de compensare financiară a acestor zile de concediu neefectuat. În fața instanței de trimitere, municipalitatea Copertino a contestat această cerere, invocând articolul 5 alineatul 8 din Decretul‑lege nr. 95. Potrivit acesteia din urmă, faptul că BU a luat zile de concediu în cursul anului 2016 ar demonstra că avea cunoștință de obligația sa, în temeiul acestei dispoziții, de a lua zilele de concediu pe care le dobândise înainte de încetarea raportului de muncă. În plus, el nu ar fi efectuat restul concediilor sale, deși demisionase.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 32
Rezultă că, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88, un lucrător care nu a fost în măsură să efectueze în întregime concediul anual plătit înainte de încetarea raportului său de muncă are dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit neefectuat. Nu este relevant în această privință motivul pentru care a încetat raportul de muncă. Prin urmare, faptul că lucrătorul încetează din proprie inițiativă raportul de muncă nu are nicio incidență asupra dreptului său de a percepe, dacă este cazul, o indemnizație financiară pentru concediul anual plătit pe care nu a putut să îl efectueze înainte de încetarea raportului său de muncă (Hotărârea din 20 iulie 2016, Maschek, C‑341/15, EU:C:2016:576, punctele 28 și 29, precum și Hotărârea din 25 noiembrie 2021, job‑medium, C‑233/20, EU:C:2021:960, punctele 32 și 34).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 48-49
În schimb, în cazul în care lucrătorul s‑a abținut să își efectueze concediul anual plătit în mod deliberat și în cunoștință de cauză cu privire la consecințele care decurg din aceasta, după ce i s‑a oferit posibilitatea de a‑și exercita în mod efectiv dreptul la concediu, articolul 31 alineatul (2) din cartă nu se opune pierderii acestui drept și nici, în cazul încetării raportului de muncă, lipsei corelative a unei indemnizații financiare pentru concediul anual plătit neefectuat, fără ca angajatorul să fie obligat să impună acestui lucrător să își exercite în mod efectiv acest drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Max‑Planck‑Gesellschaft zur Förderung der Wissenschaften, C‑684/16, EU:C:2018:874, punctul 56). În acest sens, angajatorul este obligat în special, având în vedere caracterul imperativ al dreptului la concediu anual plătit și pentru a asigura efectul util al articolului 7 din Directiva 2003/88, să se asigure în mod concret și pe deplin transparent că lucrătorul este efectiv în măsură să își efectueze concediul anual plătit, invitându‑l, dacă este necesar în mod formal, să facă acest lucru și informându‑l, în același timp, în mod precis și în timp util pentru a garanta că respectivul concediu este încă apt să garanteze persoanei interesate repausul și destinderea la care se presupune că contribuie, cu privire la faptul că, dacă nu îl efectuează, acesta va fi pierdut la sfârșitul perioadei de referință sau al unei perioade de report autorizate sau nu va mai putea fi înlocuit de o indemnizație financiară. Sarcina probei îi revine angajatorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Max‑Planck‑Gesellschaft zur Förderung der Wissenschaften, C‑684/16, EU:C:2018:874, punctele 45 și 46).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 53
Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Textul în documentul-sursă ↗dispozitiv
Articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru și articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, pentru motive legate de controlul cheltuielilor publice și de cerințele organizatorice ale angajatorului public, prevede interdicția de a plăti lucrătorului o indemnizație financiară pentru zilele de concediu anual plătit dobândite atât în ultimul an de încadrare în muncă, cât și în cursul anilor anteriori, care nu au fost luate la data încetării raportului de muncă, în cazul în care acesta pune capăt în mod voluntar acestui raport de muncă și nu a demonstrat că nu a efectuat concediul în cursul raportului de muncă respectiv pentru motive independente de voința sa.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.