Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 28 octombrie 2021, BX împotriva Unității administrativ-teritoriale D., C-909/19

Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.

1. pct. 17–20

   17      BX este angajat al administrației comunei D. în cadrul Serviciului voluntar situații de urgență. Funcția înscrisă în contractul său de muncă este de „șef compartiment pentru prevenire (pompier) 541101, conform Clasificării ocupațiilor din Romania”. BX își exercită activitatea cu normă întreagă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. 18      Pentru a obține avizul menționat la articolul 28 litera a) din Criteriile de performanță, ca o condiție necesară pentru organizarea și exercitarea activității de serviciu public în discuție în litigiul principal, BX a primit instrucțiuni din partea angajatorului său să urmeze 160 de ore de formare profesională. Această formare a fost efectuată în lunile martie și aprilie ale anului 2017, în temeiul unui contract de formare profesională semnat de administrația comunei D. cu o societate de formare profesională, contract în care BX apărea ca fiind beneficiarul final. Formarea respectivă s‑a desfășurat la sediul acestei societăți, de luni până vineri în intervalul orar 15-20, sâmbăta în intervalul orar 13-18 și duminica în intervalul orar 13-19. În sfârșit, dintre orele de formare urmate de BX, 124 au avut loc în afara programului său normal de lucru. 19      BX a chemat în judecată administrația comunei D. la Tribunalul Vaslui (România) pentru a obține, printre altele, obligarea sa la plata acestor 124 de ore ca ore suplimentare. 20      În urma respingerii cererii sale, BX a formulat apel la Curtea de Apel Iași (România), instanța de trimitere.

   Textul în documentul-sursă ↗

2. pct. 31–33

   31      Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că litigiul principal privește remunerația la care un lucrător pretinde că are dreptul pentru perioadele de formare profesională pe care a trebuit să le efectueze la instrucțiunile angajatorului său. 32      Or, din jurisprudența Curții rezultă că, exceptând situația specială referitoare la concediul anual plătit, prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, această directivă se limitează să reglementeze anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în vederea asigurării protecției securității și a sănătății lucrătorilor, astfel încât, în principiu, nu se aplică în privința remunerării lucrătorilor [Hotărârea din 9 martie 2021, Radiotelevizija Slovenija (Perioadă de permanență într‑un loc izolat), C‑344/19, EU:C:2021:182, punctul 57 și jurisprudența citată]. 33      În aceste condiții, din moment ce, după cum arată instanța de trimitere, în cadrul litigiului principal, problema remunerării perioadelor de formare profesională urmate de reclamantul din litigiul principal depinde de calificarea acestor perioade drept „timp de lucru” sau „perioadă de repaus”, în sensul Directivei 2003/88, trebuie să se răspundă la întrebările adresate, care privesc această calificare.

   Textul în documentul-sursă ↗

3. pct. 40–49

   40      În această privință, Curtea a statuat deja că un factor determinant pentru a considera că sunt prezente elementele caracteristice ale noțiunii de „timp de lucru”, în sensul Directivei 2003/88, este faptul că lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul indicat de angajator și să rămână la dispoziția acestuia pentru a‑și furniza imediat serviciile în caz de nevoie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2021, Radiotelevizija Slovenija (Perioadă de permanență într‑un loc izolat), C‑344/19, EU:C:2021:182, punctul 33]. 41      În acest context, locul de muncă trebuie înțeles ca fiind orice loc în care angajatul este chemat să desfășoare o activitate la ordinul angajatorului său, inclusiv atunci când acest loc nu este locul în care își desfășoară în mod obișnuit activitatea profesională [Hotărârea din 9 martie 2021, Radiotelevizija Slovenija (Perioadă de permanență într‑un loc izolat), C‑344/19, EU:C:2021:182, punctul 34]. 42      Or, atunci când un lucrător primește instrucțiuni din partea angajatorului său să urmeze o formare profesională pentru a putea exercita funcția pe care o deține și atunci când, în plus, acest angajator a semnat el însuși contractul de formare profesională cu întreprinderea chemată să asigure această formare, este necesar să se considere că, în perioadele de formare profesională, respectivul lucrător se află la dispoziția angajatorului său, în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88. 43      Trebuie subliniat că este lipsită de relevanță în această privință împrejurarea că, în speță, obligația lui BX de a urma o formare profesională decurge din reglementarea națională, dat fiind că, astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară, pe de o parte, BX era deja angajat de administrația comunei D. pe postul pentru care era necesară formarea profesională și, pe de altă parte, că această administrație avea obligația să îi impună lui BX să urmeze respectiva formare pentru a‑l putea menține pe postul său. 44      Este de asemenea lipsită de relevanță împrejurarea, subliniată de instanța de trimitere, că perioadele de formare profesională se desfășoară, în tot sau în parte, în afara programului normal de lucru, din moment ce, în sensul noțiunii de „timp de lucru”, Directiva 2003/88 nu face distincție în funcție de aspectul dacă acest timp este sau nu efectuat în cadrul orelor normale de lucru (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 octombrie 2000, Simap, C‑303/98, EU:C:2000:528, punctul 51). 45      Pe de altă parte, faptul că formarea profesională în discuție nu se desfășoară la locul obișnuit de muncă al lucrătorului, ci în localurile întreprinderii care furnizează serviciile de formare, nu schimbă cu nimic faptul că, în acest mod, după cum rezultă din jurisprudența citată la punctul 41 din prezenta hotărâre, lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul indicat de angajator și nu împiedică, în consecință, conform jurisprudenței citate la punctul 40 din prezenta hotărâre, calificarea perioadelor de formare profesională în cauză ca fiind „timp de lucru”, în sensul Directivei 2003/88. 46      În sfârșit, nici faptul că activitatea desfășurată de un lucrător în perioadele de formare profesională este diferită de cea exercitată în cadrul atribuțiilor sale obișnuite nu se opune ca aceste perioade să fie calificate drept timp de lucru în cazul în care formarea profesională este urmată la inițiativa angajatorului și, în consecință, lucrătorul este supus în cadrul formării menționate instrucțiunilor acestuia. 47      Trebuie adăugat că interpretarea astfel dată este confirmată de obiectivul Directivei 2003/88, amintit la punctul 35 din prezenta hotărâre, precum și de jurisprudența citată la punctul 36 din prezenta hotărâre, potrivit căreia dispozițiile Directivei 2003/88 nu pot face obiectul unei interpretări restrictive, în detrimentul drepturilor de care beneficiază lucrătorul în temeiul acesteia. Într‑adevăr, o interpretare a noțiunii de „timp de lucru”, în sensul articolului 2 punctul 1 din directiva menționată, care nu ar permite includerea perioadelor de formare profesională efectuate de lucrător la inițiativa angajatorului său ar putea permite acestuia din urmă să îi impună lucrătorului, care este partea vulnerabilă în cadrul raportului de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 44, și Hotărârea din 17 martie 2021, Academia de Studii Economice din București, C‑585/19, EU:C:2021:210, punctul 51), obligații de formare în afara orelor normale de lucru, în detrimentul dreptului lucrătorului de a beneficia de un repaus suficient. 48      Având în vedere aceste elemente, rezultă că perioadele de formare profesională a lui BX trebuie considerate ca fiind timp de lucru, în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere. 49      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că perioada în care un lucrător urmează o formare profesională care îi este impusă de angajatorul său, care se desfășoară în afara locului său obișnuit de muncă, în localurile prestatorului serviciilor de formare, și în care nu își exercită atribuțiile obișnuite constituie „timp de lucru”, în sensul acestei dispoziții.

   Textul în documentul-sursă ↗

4. dispozitiv

   Articolul 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că perioada în care un lucrător urmează o formare profesională care îi este impusă de angajatorul său, care se desfășoară în afara locului său obișnuit de muncă, în localurile prestatorului serviciilor de formare, și în care nu își exercită atribuțiile obișnuite constituie „timp de lucru”, în sensul acestei dispoziții.

   Textul în documentul-sursă ↗