PROBLEMA JURIDICĂ
Directiva impune consultarea individuală a salariaților dacă nu au fost desemnați reprezentanți și ce garanții se mențin dacă reprezentarea a devenit imposibilă din cauze independente de voința lor?
Faptele relevante
O societate din România a pregătit în 2020 o restructurare legată de reducerea activității în contextul pandemiei, afectând 128 de posturi. Mandatul reprezentanților anteriori expirase în aprilie 2020 și nu fuseseră desemnați alții. După respingerea acțiunii în primă instanță, cauza a ajuns la Curtea de Apel București, care a formulat trimiterea preliminară.
Soluția
Directiva nu impune, prin ea însăși, informarea și consultarea individuală a tuturor lucrătorilor dacă nu există reprezentanți. Este însă necesar ca dreptul național să garanteze efectul deplin al protecției în cazul în care lucrătorii sunt împiedicați să desemneze reprezentanți pentru motive independente de voința lor. Angajatorul nu poate împiedica reprezentarea pentru a evita procedura.
Motivarea, pe scurt
Textul directivei construiește procedura prin reprezentanții lucrătorilor, definiți prin dreptul ori practica națională. Obiectivul de protecție nu permite simpla înlocuire judiciară a acestui mecanism cu o obligație generală de consultare individuală. În același timp, principiul efectului util cere ca lucrătorii să poată desemna efectiv reprezentanți, iar instanța națională trebuie să verifice obstacolele practice independente de voința lor. Lipsa formală a reprezentanților nu legitimează comportamentul angajatorului care a făcut reprezentarea imposibilă.
Ce putem învăța și ce limite are
Răspunde direct situației fără sindicat/reprezentanți, cu distincția dintre lipsa reprezentării liber asumate și împiedicarea reală neimputabilă lucrătorilor.
Nu permite angajatorului să numească reprezentanți în locul salariaților.
Nu instituie automat consultarea individuală ca substitut al consultării colective.
Textele naționale reproduse pentru faptele din 2020 nu reprezintă regulile actuale de alegere din Legea nr. 367/2022.
Nu confirmă soluția definitivă a contestației naționale; caracterul definitiv al hotărârii CJUE nu este certificat.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 6 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 34
Prin urmare, trebuie să se constate că dispozițiile Directivei 98/59 nu prevăd o obligație pentru angajator de a efectua informarea și consultarea individuală a lucrătorilor vizați de o concediere colectivă preconizată.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 37
Prin urmare, din moment ce dispozițiile Directivei 98/59 nu prevăd o obligație pentru angajator de a efectua informarea și consultarea individuală a lucrătorilor vizați de o concediere colectivă preconizată, aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale care, în cazul lipsei unor reprezentanți ai lucrătorilor, nu obligă un angajator să informeze și să consulte în mod individual fiecare lucrător vizat de un astfel de proiect.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 41
În mod evident, nu îndeplinește aceste cerințe o legislație națională care ar permite unui angajator să eludeze sau să înlăture protecția drepturilor garantate lucrătorilor prin Directiva 98/59, în special opunându‑se existenței sau recunoașterii unei reprezentări a lucrătorilor în întreprinderea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 1994, Comisia/Regatul Unit, C‑383/92, EU:C:1994:234, punctele 26 și 27).
Textul în documentul-sursă ↗pct. 43
Pe de altă parte, așa cum reiese din cererea de decizie preliminară, legislația națională în discuție în litigiul principal nu prevede o obligație pentru lucrători de a desemna reprezentanți. Or, chiar dacă Directiva 98/59, care nu are ca obiectiv armonizarea modalităților și a procedurilor de desemnare a reprezentării lucrătorilor în statele membre, nu prevede o asemenea obligație în sarcina lucrătorilor, este de competența statelor membre să asigure efectul util al dispozițiilor acestei directive. Astfel, revine acestora din urmă sarcina de a adopta toate măsurile utile pentru a fi desemnați reprezentanți ai lucrătorilor și de a se asigura că lucrătorii nu se află într‑o situație în care, din motive independente de voința lor, sunt împiedicați să desemneze acești reprezentanți.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 44
Va reveni instanței de trimitere, singura competentă să interpreteze dreptul național, sarcina de a aprecia dacă dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal sunt suficiente în această privință. În speță, ea va trebui mai exact să examineze dacă dispozițiile dreptului român care reglementează desemnarea reprezentanților lucrătorilor și care limitează durata mandatului acestora la 2 ani sunt susceptibile, în caz de imposibilitate practică – neimputabilă lucrătorilor – de a desemna noi reprezentanți, de a fi interpretate în sensul că garantează efectul deplin al dispozițiilor articolelor 2 și 3 din Directiva 98/59.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (b), articolul 2 alineatul (3) și articolul 6 din Directiva 98/59 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care nu prevede o obligație pentru angajator de a‑i consulta în mod individual pe lucrătorii vizați de o concediere colectivă preconizată, atunci când acești lucrători nu au desemnat reprezentanți ai lucrătorilor, și care nu obligă lucrătorii menționați să facă o asemenea desemnare, cu condiția ca respectiva reglementare să permită, în împrejurări independente de voința acelorași lucrători, garantarea efectului deplin al acestor dispoziții ale directivei menționate.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.