PROBLEMA JURIDICĂ
Poate fi folosită exclusiv întreprinderea în locul unității ca reper pentru prag și cum se tratează expirarea contractelor pe durată determinată?
Faptele relevante
Societatea avea două unități, una la Madrid cu 164 de lucrători și una la Barcelona cu 20. În 2012 au existat concedieri la Madrid, expirări de contracte pe durată determinată și ulterior închiderea unității din Barcelona, cu concedierea lucrătorului reclamant și a altor persoane, respectiv transferuri pentru alți lucrători. Instanța de trimitere a pus în discuție numărarea la nivelul societății, al unității și includerea anumitor încetări.
Soluția
Directiva se opune folosirii întreprinderii ca unic reper atunci când aceasta înlătură procedura care ar deveni aplicabilă prin raportare la unitate. Entitatea trebuie calificată funcțional, fără cerința obligatorie a autonomiei juridice sau a unei conduceri proprii capabile să concedieze. Curtea subliniază totodată că pragul cere îndeplinirea tuturor condițiilor sale.
Motivarea, pe scurt
Noțiunea de unitate are înțeles autonom european: entitatea distinctă și suficient de stabilă în care lucrătorii sunt încadrați pentru sarcinile lor. Un criteriu național suplimentar la nivelul întreprinderii este mai favorabil numai dacă nu reduce protecția minimă la nivelul unității. În faptele prezentate, unitatea din Barcelona nu depășea 20 de lucrători, astfel încât protecția directivei nu rezulta automat. Dispozitivul mai separă expirările firești de concedieri și nu cere un context comun de recrutare pentru concedieri anticipate ale contractelor pe durată determinată.
Ce putem învăța și ce limite are
Adaugă verificarea la nivelul unității pentru angajatorii cu mai multe sedii, astfel încât citirea literală a reperului angajatorului din art. 68 să nu elimine protecția impusă de interpretarea directivei.
Un departament nu este automat o unitate; calificarea depinde de organizare și de situația reală.
Protecția nu este declanșată doar prin închiderea unei entități dacă lipsesc condițiile pragului.
Nu transferă în România perioada spaniolă de 90 de zile.
Caracterul definitiv al hotărârii CJUE și soluția definitivă a litigiului național nu sunt certificate.
Ghiduri asociate
Textul hotărârii
Hotărârea poate fi consultată la sursa publică indicată. Fișa de pe această pagină rezumă problema juridică și nu înlocuiește textul hotărârii.
Texte citate în ghiduri 7 EXTRASE
Extrasele exacte din hotărâre la care trimit ghidurile.
pct. 44
La punctul 31 din Hotărârea Rockfon (C‑449/93, EU:C:1995:420), Curtea, făcând trimitere la punctul 15 din Hotărârea Botzen și alții (186/83, EU:C:1985:58), a arătat că raportul de muncă se caracterizează, în esență, prin legătura care există între lucrător și partea din întreprindere unde este repartizat pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Prin urmare, Curtea a decis la punctul 32 din Hotărârea Rockfon (C‑449/93, EU:C:1995:420) că este necesar să se interpreteze noțiunea „unitate”, menționată la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Directiva 98/59, în sensul că desemnează, în funcție de împrejurări, unitatea în care lucrătorii vizați de concediere sunt încadrați pentru îndeplinirea atribuțiilor lor. Pentru definirea noțiunii „unitate”, nu este esențial faptul că unitatea în cauză dispune de o conducere care să poată efectua în mod independent concedieri colective.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 45
În Hotărârea Athinaïki Chartopoiïa (C‑270/05, EU:C:2007:101), Curtea a adus precizări suplimentare noțiunii „unitate”, în special statuând la punctul 27 din această hotărâre că, în sensul vizat de Directiva 98/59, poate constitui în mod concret o „unitate”, în cadrul unei întreprinderi, o entitate distinctă, caracterizată printr‑o anumită continuitate și stabilitate, care este destinată executării uneia sau mai multor sarcini determinate și care dispune de o echipă de lucrători, precum și de mijloace tehnice și de o anumită structură organizatorică de natură a‑i permite îndeplinirea acestor sarcini.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 47
La punctul 28 din Hotărârea Athinaïki Chartopoiïa (C‑270/05, EU:C:2007:101), Curtea a considerat că, întrucât Directiva 98/59 are în vedere în special efectele socioeconomice pe care concedierile colective ar putea să le determine într‑o anumită conjunctură locală și într‑un mediu social determinat, entitatea în cauză nu trebuie să aibă în mod obligatoriu un anumit grad de autonomie juridică, nici să aibă autonomie economică, financiară, administrativă sau tehnologică pentru a putea fi calificată drept „unitate”.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 52
Înlocuirea noțiunii „unitate” cu noțiunea „întreprindere” nu poate fi considerată favorabilă lucrătorilor decât cu condiția ca acest element să fie adițional și să nu implice abandonarea sau reducerea protecției acordate lucrătorilor în cazul în care, ținând seama de noțiunea de unitate, numărul de concedieri impus la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Directiva 98/59, în scopul calificării drept „concedieri colective”, este atins.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 53
Astfel, mai concret, o reglementare națională nu ar putea să fie considerată conformă cu articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (i) din Directiva 98/59 decât dacă prevede aplicarea obligațiilor de informare și de consultare care rezultă din articolele 2-4 din aceasta, cel puțin, în cazul concedierii a 10 lucrători în unitățile care încadrează în mod normal mai mult de 20 și mai puțin de 100 de lucrători. Această obligație este independentă de cerințele suplimentare care rezultă din dreptul național, impuse întreprinderilor care încadrează în mod normal mai puțin de 100 de lucrători.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 54
În consecință, încalcă articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59 o reglementare națională care introduce, ca singur element de referință, întreprinderea, iar nu unitatea, atunci când aplicarea acestui criteriu are drept consecință împiedicarea procedurii de informare și de consultare prevăzute la articolele 2-4 din această directivă, în timp ce, în cazul în care unitatea ar fi utilizată drept element de referință, concedierile vizate ar trebui să fie calificate drept „concedieri colective” în lumina definiției care figurează la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din directiva menționată.
Textul în documentul-sursă ↗pct. 56
În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, Directiva 98/59 nu impune aplicarea articolului 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) într‑o situație în care nu sunt întrunite toate elementele unui prag de aplicare prevăzut de această dispoziție.
Textul în documentul-sursă ↗
Informațiile nu constituie consultanță juridică.