Regulament

Regulamentul din 12 august 2025 privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, aprobat prin Ordinul mae nr. 2.002/2025

EMITENT · Ministerul Afacerilor ExternePUBLICAT · 26 august 2025

Act normativ citat în un ghid de pe site. Mai jos găsești formele citate, ghidurile care îl folosesc și textele exacte la care trimit.

EXPLICAȚIE EDITORIALĂ · INTERPRETARE

Pe înțeles

Actul este folosit în un ghid, mai ales despre sector public și statute speciale. Explicațiile practice sunt în ghidurile de mai jos și nu înlocuiesc textul oficial.

TEXTUL OFICIAL · SURSĂ PRIMARĂ

Consultă versiunea oficială

Textul integral este disponibil la sursa oficială. Alege forma în vigoare la data relevantă pentru situația ta; formele citate pe site sunt mai jos.

VERSIUNI ȘI ACTUALIZĂRI

Formele actului la care trimit ghidurile, cu sursa fiecăreia.

FormaStareSursa
Formă fără dată indicatăÎn vigoarePortalul legislativ ↗

GHIDURI CARE FOLOSESC ACTUL

TEXTE CITATE

Texte citate în ghiduri 26 EXTRASE

Extrasele exacte din actul la care trimit ghidurile, în forma indicată la fiecare extras.

  1. art. 2 alin. (1) și (2)

    (1) Admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, denumit în continuare CDCR, se face prin concurs, în conformitate cu prevederile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, în limita numărului maxim de funcții diplomatice și consulare vacante aprobate prevăzute în statul de funcții.(2) Personalul angajat în condițiile alin. (1) derulează cu Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare MAE, raporturi de muncă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  2. art. 3 alin. (1)

    (1) Calitatea de membru al CDCR poate fi dobândită ca urmare a promovării concursurilor de admitere în CDCR de persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) are cetățenia română și domiciliul în România, cunoaște limba română, scris și vorbit, și are capacitate deplină de exercițiu; b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituția României, republicată, și în legile în vigoare; c) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani; d) nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică; e) nu a dobândit deja, prin concurs de admitere, calitatea de membru al CDCR; f) a absolvit prin examen de licență, examen de diplomă sau examen de disertație studii superioare care corespund unui număr de minimum 240 de credite transferabile, conform ECTS/SECT, sau minimum 300 de credite, în cazul dublei specializări; g) cunoaște două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză; h) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată prin act medical de specialitate; i) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni; j) nu face parte din partide politice; k) nu este incompatibilă cu dobândirea calității de membru al CDCR la angajarea în MAE.
    Textul în documentul-sursă ↗
  3. art. 3 alin. (1) lit. f)

    f) a absolvit prin examen de licență, examen de diplomă sau examen de disertație studii superioare care corespund unui număr de minimum 240 de credite transferabile, conform ECTS/SECT, sau minimum 300 de credite, în cazul dublei specializări;
    Textul în documentul-sursă ↗
  4. art. 3 alin. (1) lit. f) și art. 6 alin. (3)-(5)

    (3) În funcție de specificul posturilor ce trebuie ocupate, un concurs poate fi organizat pentru unul sau mai multe profiluri.(4) În cazul în care un concurs este organizat pentru mai multe profiluri, un candidat poate opta pentru unul sau mai multe dintre acestea.(5) În cadrul fiecărui profil pot exista condiții specifice de ocupare a posturilor, care devin condiții de eligibilitate pentru participarea la concurs. Acestea sunt aprobate de către ministrul afacerilor externe și sunt anunțate odată cu publicarea anunțului de concurs.
    Textul în documentul-sursă ↗
  5. art. 3 alin. (1) lit. g)

    g) cunoaște două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză;
    Textul în documentul-sursă ↗
  6. art. 3 alin. (1) lit. j) și k) și art. 31 alin. (4)

    j) nu face parte din partide politice; k) nu este incompatibilă cu dobândirea calității de membru al CDCR la angajarea în MAE.
    Textul în documentul-sursă ↗
  7. art. 5 alin. (1) și (2)

    (1) Concursul pentru admiterea în CDCR constă în parcurgerea următoarelor probe succesive: a) proba depunerii și selecției dosarelor; b) proba testului-grilă; c) proba scrisă; d) proba evaluării finale - interviu; e) proba verificării dosarelor - confruntarea documentelor în original, prezentate în format fizic, cu cele depuse electronic în cadrul probei prevăzute la lit. a); f) testarea medicală și psihologică; g) obținerea avizului ORNISS pentru accesul la informațiile clasificate. (2) După fiecare probă, fiecare candidat primește calificativul „admis“ sau „respins“. Se pot prezenta la următoarea probă a concursului numai candidații declarați „admis“ la proba precedentă.
    Textul în documentul-sursă ↗
  8. art. 11 alin. (1) și (2)

    (1) Candidații au la dispoziție 10 zile pentru înscriere, conform anunțului de organizare a concursului.(2) Înscrierea la concurs se face prin intermediul unui formular electronic disponibil pe pagina de internet a MAE, secțiunea Carieră - „Oportunități de angajare“.
    Textul în documentul-sursă ↗
  9. art. 12 alin. (1)

    (1) Candidații încarcă în formularul electronic următoarele documente personale, scanate după original, în format .pdf: a) actul de identitate emis de autoritățile române, aflat în termen de valabilitate (în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare); pașaport simplu CRDS (cetățean român cu domiciliul în străinătate), exclusiv pentru cetățenii români care și-au stabilit domiciliul în străinătate; b) actul doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere; c) diploma de studii sau adeverința de absolvire, pentru absolvenții cărora nu li s-a eliberat încă diploma de studii, aflată în termen de valabilitate, conform prevederilor legale; diploma de absolvire a studiilor eliberată de instituții de învățământ din afara țării trebuie însoțită de atestatul de recunoaștere sau de echivalare, emis de ministerul de resort pentru domeniul educației sau de dovada depunerii solicitării de recunoaștere sau de echivalare a acestuia; d) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; e) declarație pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de la art. 3 alin. (1) lit. c) și d), disponibilă pe pagina de internet a MAE; f) cerere-tip, disponibilă pe pagina de internet a MAE, semnată de candidat, în care fiecare candidat va preciza și limbile străine care sunt testate în timpul concursului, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză, precum și, după caz, profilul postului pentru care optează candidatul; g) curriculum vitae, model comun european, tehnoredactat în limba română (în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae); h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) documente care să ateste experiența în domeniul de activitate, în cazul în care condițiile de ocupare a postului cer acest lucru; j) alte documente impuse de specificul postului, conform anunțului de concurs; k) solicitarea candidatului cu dizabilități pentru adaptarea rezonabilă a condițiilor de desfășurare a concursului, prin raportare la nevoile individuale, inclusiv indicarea instrumentelor necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs (dacă este cazul).
    Textul în documentul-sursă ↗
  10. art. 12 alin. (1) lit. c)

    c) diploma de studii sau adeverința de absolvire, pentru absolvenții cărora nu li s-a eliberat încă diploma de studii, aflată în termen de valabilitate, conform prevederilor legale; diploma de absolvire a studiilor eliberată de instituții de învățământ din afara țării trebuie însoțită de atestatul de recunoaștere sau de echivalare, emis de ministerul de resort pentru domeniul educației sau de dovada depunerii solicitării de recunoaștere sau de echivalare a acestuia;
    Textul în documentul-sursă ↗
  11. art. 12 alin. (1) lit. f)

    f) cerere-tip, disponibilă pe pagina de internet a MAE, semnată de candidat, în care fiecare candidat va preciza și limbile străine care sunt testate în timpul concursului, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză, precum și, după caz, profilul postului pentru care optează candidatul;
    Textul în documentul-sursă ↗
  12. art. 12 alin. (2)

    (2) Documentele redactate în limbi străine trebuie să fie însoțite de traducerea în limba română, cu excepția documentelor prevăzute la alin. (1) lit. d) și h), care trebuie să fie însoțite de traducerea legalizată în limba română.
    Textul în documentul-sursă ↗
  13. art. 12 alin. (4)

    (4) Încărcarea în sistemul electronic este considerată a fi finalizată după primirea unui mesaj de confirmare la adresa de e-mail a candidatului comunicată în formularul electronic de înscriere. În cazul modificării dosarului de concurs pe parcursul perioadei de înscriere sunt luate în considerare numai informațiile existente în dosar la momentul expirării perioadei de înscriere. După expirarea perioadei de înscriere prevăzute la art. 11 alin (1), dosarul de concurs nu mai poate fi modificat și/sau completat.
    Textul în documentul-sursă ↗
  14. art. 12 alin. (5)

    (5) Până în ultima zi prevăzută pentru selecția dosarelor, membrii comisiei de verificare a dosarelor pot solicita candidaților documente relevante pentru desfășurarea concursului, din categoria celor prevăzute la alin. (1) lit. b), e), i) sau j), respectiv prevăzute la alin. (2). Candidații au la dispoziție 24 de ore pentru a răspunde solicitării comisiei de verificare a dosarelor.
    Textul în documentul-sursă ↗
  15. art. 13 alin. (1)

    (1) Pentru a fi declarați „admis“, ca urmare a selecției dosarelor de concurs, candidații trebuie să îndeplinească întocmai condițiile de participare la concurs, iar forma documentelor depuse trebuie să respecte prevederile prezentului regulament, precum și instrucțiunile de înscriere.
    Textul în documentul-sursă ↗
  16. art. 13 alin. (3)-(5)

    (3) Candidații care au depus dosare pentru concurs pot transmite la adresa de e-mail a concursului, în termen de 24 de ore de la publicarea listei candidaților declarați „admis“, respectiv „respins“ după proba selecției dosarelor de înscriere, obiecții scrise cu privire la eventualele erori din liste, în legătură cu propria persoană.(4) Comisia de soluționare a contestațiilor are la dispoziție maximum 3 zile lucrătoare pentru verificarea obiecțiilor, iar rezultatele sunt publicate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4), pe pagina de internet a MAE, în termenul menționat.(5) În cazul în care comisia de soluționare a contestațiilor admite contestația și candidatul este declarat „admis“ după proba depunerii și selecției dosarelor, lista candidaților declarați „admis“, respectiv „respins“ revizuită în consecință este publicată pe site-ul MAE.
    Textul în documentul-sursă ↗
  17. art. 21 alin. (2) și (3)

    (2) Proba scrisă este susținută atât în limba română, cât și în cele două limbi străine declarate la înscriere. Limba în care trebuie tratat fiecare subiect este anunțată candidaților în momentul comunicării subiectelor.(3) Proba scrisă evaluează cunoștințele teoretice și competențele din domeniul de activitate al MAE, cunoștințele și abilitățile în utilizarea celor două limbi străine declarate la înscriere, precum și cunoștințele și abilitățile specifice profilului posturilor pentru care s-a optat.
    Textul în documentul-sursă ↗
  18. art. 25 alin. (6) lit. b)

    b) cunoștințele și abilitățile în utilizarea limbilor străine declarate la înscriere;
    Textul în documentul-sursă ↗
  19. art. 26 alin. (1) lit. c)

    diplomele de absolvire a studiilor eliberate de instituții de învățământ din afara țării vor fi însoțite de atestatele de recunoaștere sau de echivalare, emise de ministerul de resort pentru domeniul educației;
    Textul în documentul-sursă ↗
  20. art. 26 alin. (1)-(4)

    (1) În termen de maximum 30 de zile lucrătoare după publicarea listelor conform art. 25, candidații declarați „admis“ în urma evaluării finale au obligația de a se prezenta la sediul MAE cu originalele următoarelor documente depuse în format electronic, pentru certificare: a) actul de identitate emis de autoritățile române, aflat în termen de valabilitate (în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare); b) actul doveditor emis de autoritățile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naștere; c) diploma de studii sau adeverința de absolvire, pentru absolvenții cărora nu li s-a eliberat încă diploma de studii, aflată în termen de valabilitate, conform prevederilor legale; diplomele de absolvire a studiilor eliberate de instituții de învățământ din afara țării vor fi însoțite de atestatele de recunoaștere sau de echivalare, emise de ministerul de resort pentru domeniul educației; d) certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; e) declarația pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor de la art. 3 alin. (1) lit. c) și d), semnată, în original; f) cererea-tip, în original, transmisă la momentul înscrierii electronice; g) curriculum vitae semnat, în original; h) adeverință medicală, în original, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; i) documente care atestă experiența în domeniul de activitate, în cazul în care condițiile de ocupare a postului cer acest lucru, transmise la momentul înscrierii electronice; j) alte documente impuse de specificul postului, conform anunțului de concurs. (2) De asemenea, candidații vor prezenta actul doveditor al domiciliului în România, în original și copie, dacă existența domiciliului în România nu rezultă din actul de identitate.(3) Prezentarea documentelor originale se face la sediul MAE, conform unui program anunțat în prealabil, cu cel puțin 5 zile înainte de prima zi a programului. Candidații vor avea la dispoziție 3 zile lucrătoare anunțate de MAE pentru prezentarea documentelor.(4) Prezentarea documentelor originale se face personal de către fiecare candidat, pe baza cărții de identitate, sau de către o persoană împuternicită prin procură, în original.
    Textul în documentul-sursă ↗
  21. art. 27 alin. (2)

    (2) Candidații care nu depun în format fizic, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3), dosarul cu toate documentele personale prevăzute la art. 26 alin. (1) și (2) sau ale căror documente nu sunt conforme cu cele depuse la proba depunerii și selecției dosarelor sunt declarați „respins“.
    Textul în documentul-sursă ↗
  22. art. 29

    Dobândirea calității de membru al CDCR este condiționată de declararea ca „apt“ după testele medicale și psihologice, existența avizului pozitiv pentru accesul la informații clasificate, eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, denumit în continuare ORNISS, și acceptarea postului repartizat în cadrul MAE.
    Textul în documentul-sursă ↗
  23. art. 31 alin. (4)

    (4) Dobândesc calitatea de membru al CDCR numai candidații declarați „admis“ în cadrul concursului de admitere în CDCR care se prezintă la MAE la data anunțată ca fiind cea de începere a activității, care acceptă postul repartizat în MAE și respectă regimul incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege.
    Textul în documentul-sursă ↗
  24. art. 33

    În cazul în care, din motive neprevăzute, nu se pot respecta, în mod obiectiv, termenele prevăzute în prezentul regulament, concursul poate fi amânat pe o perioadă corespunzătoare. În acest caz, amânarea și condițiile de reluare se publică pe pagina de internet a MAE.
    Textul în documentul-sursă ↗
  25. art. 34 alin. (1)-(3)

    (1) Termenele prevăzute de prezentul regulament și exprimate în zile se calculează pe zile calendaristice, incluzând în termen și ziua în care el începe să curgă și ziua când se împlinește, cu excepția situației în care începe sau se împlinește într-o zi nelucrătoare sau de sărbătoare legală, caz în care va începe în prima zi lucrătoare următoare, respectiv se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.(2) Termenele care se calculează pe zile lucrătoare încep în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a survenit cauza termenului.(3) Când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.
    Textul în documentul-sursă ↗
  26. art. 36

    Candidatul nemulțumit de modul de soluționare a contestației în cadrul procedurii de concurs se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
    Textul în documentul-sursă ↗

Informațiile nu constituie consultanță juridică.

Instalează pe iPhone sau iPad

  1. Apasă butonul Distribuie din Safari (pătratul cu săgeata în sus).
  2. Alege Adaugă pe ecranul principal.
  3. Apasă Adaugă. Aplicația apare lângă celelalte.

Ghidurile principale, checklisturile și glosarul rămân disponibile și fără semnal.

CONTACT · AVOCAȚI COLABORATORI

Scrie-ne

  1. Scrii pe scurt ce s-a întâmplat.
  2. Echipa DreptulMuncii.org citește mesajul și alege un avocat colaborator potrivit cazului tău.
  3. Avocatul te contactează în cel mult 2 zile lucrătoare. Prima consultație este gratuită și nu te obligă la nimic. Numele și datele tale de contact îi sunt arătate doar după ce confirmă că preia cererea.

Site-ul nu primește comision. Dacă vrei să continui după prima consultație, onorariul îl stabilești direct cu avocatul.

Scrie pe scurt ce s-a întâmplat și ce întrebare ai. Numele și datele de contact pune-le în câmpurile de mai sus. Nu include CNP, date de card sau de cont, detalii medicale amănunțite sau copii ale actelor: avocatul ți le va cere, dacă e nevoie.

Gratuit · fără comision